vineri, 17 iulie 2015

Dare de seamă - numai text

 - Distanța de 80 cm între firele de roșii trebuie respectată. Mai ales dacă nu le copilești. Când sunt mici, nu bagi de seamă, însă acum cu tufele astea mari, nu poți să treci prin ele.
 - Când stai tot timpul la țară, zici că o să ai timp de toate și pentru toate. Fals. Intru în casă gonit de întuneric și tot nu am reușit să fac ce mi-am propus.
 - Apropo de lucrurile ce sunt de făcut, iată lista: udat roșiile, ardeii, copilit, legat de araci (pe aici le zice poci), de reparat gardul dinspre miriște, de smuls buruienile dintre roșii - asta o fac zilnic de 8 zile de când am sosit la Coteasca și tot nu am terminat, du-te la magazin să iei pîine, roșii, piersici, bere, cules pere de pe jos, corcodușe și ceva prune mai timpurii pentru suc din storcător, copiii uită să dea de mâncare și apă la iepuri, ia trifoiață și dă-le, cică să mai și lucrezi un pic pe calculator, fă curățenie în pod, întinde sârme pentru rufe.
 - Niște capre rele mi-au mâncat frunzele de la cireșii puși astă primăvară. Trebuie să mă duc să iau niște plasă de buzău să îi protejez. De peri nu s-au atins.
 - De cumpărat furtun de 50 de metri, ăla de 20 nu ajunge peste tot.
 - de citit: nimic, mă delectez doar cu blogul http://fusaru.blogspot.ro/
 - bine că băieții sunt veseli și se bucură de aer liber și ”afară”.